Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 4 martie 2018

Colectarea deșeurilor la nivelul județului Caraș-Severin


Prezintă: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Intercom Deșeuri Caraş-Severin.

Consiliul Judetean Caras-Severin impreuna cu Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Intercom Deseuri Caras-Severin implementeaza Sistemului de Management Integrat al Deseurilor, judetul Caras Severin.


            Asociaţia de Dezvoltare Intrecomunitară Intercom Deseuri Caras-Severin
reprezintă unul dintre factorii cheie în procesul de implementare a proiectului Sistem de Management Integrat a Deşeurilor la nivel de judeţ, finanţat  prin Programul  Operaţional Sectorial de Mediu Axa 2.1.
            Potrivit cerinţelor instituţionale privind finanţarea din fonduri europene a acestor sisteme, aplicaţiile de finanţare trebuie să respecte principiul abordării regionale, prin propunerea de proiecte de management integrat al deşeurilor la nivel judeţean.
            Proiectul  de investiţii este corelat cu Planul Naţional privind Gestionarea Deşeurilor, Planul Regional şi Planul Judeţean privind Gestionarea Deseurilor, urmărind de asemenea integrarea investiţiilor realizate  deja prin intermediul altor proiecte.
         Pentru aprobarea acestor proiecte una din condiţiile preliminare o constituie asocierea tuturor unităţilor administrativ teritoriale (UAT ) din judeţ într-o Asociatie de Dezvoltare Intercomunitară. Beneficiarul investiţiei este Consiliul Judeţean în calitate de membru şi exponent al Asociaţiei de Dezvoltare Intrecomunitară Intercom Deseuri Caras-Severin.
         Această structură asociativă la care administraţiile publice locale din judeţ au aderat  în mod voluntar exercită în numele şi pe seama administraţiilor locale membre, atribuţiile, drepturile şi obligaţiile ce le revin în legătură cu activităţile privind managementul deşeurilor.
            Asociaţia de Dezvoltare Intrecomunitară Intercom Deseuri Caras-Severin a fost gândită ca un instrument de ameliorare a capacităţii administrative a mai multor administraţii publice locale (77), capacitate ce creşte prin asociere.
Principalele atribuţii ale Asociaţiei de Dezvoltare Intrecomunitară Intercom Deseuri Caras-Severin vizează  următoarele elemente componente ale mecanismului de gestionare a deşeurilor la nivel regional:
- stabileşte politica de management a deşeurilor
- stabileşte strategia privind gestionarea deşeurilor
- stabileşte politica tarifară la nivelul judeţului
- monitorizează implementarea proiectului privind realizarea Sistemului Integrat de Management al Deşeurilor
- monitorizează modul în care operatorii execută contractele de delegare a gestiunii de servicii de salubrizare cu îndeplinirea indicatorilor de performanţă prevăzuti în proiect.
            Deciziile privind aceste componente sunt luate în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intrecomunitară Intercom Deseuri Caras-Severin, fiind necesar acordul fiecăruia dintre membrii sai , Consiliul Judetean sau administraţia fiecărei localităţi care face parte din Asociaţia de Dezvoltare Intrecomunitară Intercom Deseuri Caras-Severin.
            Din această perspectivă Asociaţia de Dezvoltare Intrecomunitară Intercom Deseuri Caras-Severin reprezintă o entitate a cărei funcţionare depinde în mod   critic de interesul, determinarea și capacitatea decizională rapidă a tuturor unităţilor administrativ – teritoriale componente.
            După implementarea proiectului responsabilitatea de monitorizare şi supervizare, de încadrare şi respectare a indicatorilor de performanţă a operatorilor pentru colectare și transport a deșeurilor municipale până la stațiile de transfer revine ADI Intercom Deşeuri Caraş – Severin.
            În conformitate cu prevederile proiectului operatorii zonali vor colecta deşeurile de la populaţie şi agenţii economici în baza unor contracte la tarifele/taxele stabilite în contract, conform raportului procedurii de licitație,  vor transporta aceste deşeuri colectate selectiv la staţiile de transfer.
Deşeurile conforme vor fi preluate de către operatorul regional şi depuse in centrul de la Lupac.
            Menționăm că indeplinirea obligatiilor asumate de Romania in domeniul managementului deseurilor nepericuloase este imposibila fara implementarea Sistemului judetean Integrat de Management al Deseurilor.

In calitate de partener in cadrul proiectului Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Intercom Deseuri Caras-Severin, a avut obiectivul principal delegarea serviciilor de colectare și transport a deseurilor municipale de la punctele de colectare de la populatie pana la statiile de transfer aferente celor 6 zone.

S-a început procedura de licitație în anul 2015 privind desemnarea operatorilor de colectare și transport aferente celor 6 zone de colectare in care a fost impartit judetul,

Zona 1 Reșița a fost semnat contractul nr.269/18.10.2017cu ofertantul SENESI SPA  în data de 18.10.2017.

Pentru zonele 2 – Bozovici și 3 – Pojejena s-a organizat a treia licitație publică deschisă, termenul limită de depunere a ofertelor fiind data de 21.08.2017. In momentul de fata comisia de evaluare nu a desemnat niciun castigator, toate ofertele fiind inadmisibile , ofertantii contestand aceasta decizie la CNSC, iar contestatiile ofertantilor fiind respinse de catre CNSC.  Decizia pronuntata de CNSC a fost atacata la Curtea de Apel Timisoara, care prin Hotararea Nr.172/25.01.2018 a respins recursul declarat de catre ofertanti. In momentul de fata Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Intercom Deseuri Caras-Severin va organiza o noua achizitie publica fara publicarea prealabila a unui anunt de participare conform prevederilor Art.65 din Legea 100/2016.

Zona 4 – Oravița a fost semnat contractul nr.765/25.11.2016 cu ofertantul S.C. BRAI CATA S.R.L. în data de 25.11.2016.

Zona 5 – Herculane a fost semnat contractul nr.786/05.12.2016 cu ofertantul S.C. BRAI CATA S.R.L. în data de 05.12.2016.

Zona 6 - Oțelu Roșu a fost semnat contractul nr.801/12.12.2016 cu ofertantul S.C. BRAI CATA S.R.L. în data de 12.12.2016.

In ceea ce priveste colectarea si transportul deseurilor municipale, reamintim faptul ca prin proiect au fost achizitionati recipienti cu capacitatea de 1,1 mc pentru colectarea selectiva a deseurilor provenite de la populatie.

Recipientii sunt colorati si inscriptionati cu tipul de deseu colectat dupa cum urmeaza: recipientul de culoare galbena pentru deseu din plastic si metal, recipientul de culoare albastra pentru deseu de hartie si carton, recipientul de culoare verde pentru deseu de sticla iar recipientul de culoare neagra pentru deseuri rezidulale. Pentru zona rurala au mai fost achizitionate unitati de compostare individuala.

In mediul urban colectarea deseurilor reziduale se va realiza in puncte de colectare in containere 1.100 l, care vor fi amplasate alaturi de containerele pentru colectarea deseurilor reciclabile.

In mediul rural colectarea deseurilor reciclabile se va realiza in puncte de colectare stabilite de catre UAT-uri iar colectarea deseurilor reziduale se va realiza atat din poarta in poarta, cat si prin aport voluntar la puncte de colectare, in functie de conditiile din fiecare localitate. (In zonele greu accesibile vor fi amenajate puncte de colectarea deseurilor reziduale).

Operatorii desemnati pentru cele 6 zone de colectare vor ridica de pe platformele special amenajate de catre UAT-uri si vor transporta deseurile reciclabile colectate separat de populatie la statiile de transfer sau la CMID (acolo unde este cazul). Biodeșeurile colectate in amestec cu deseurile reziduale vor fi transportate la instalatia de tratare mecano-biologica si la depozitul realizat prin proiect (CMID).

Activitatea de monitorizare realizata de Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Intercom Deseuri Caras-Severin, consta in principal in verificarea: numarului de pubele, integritatea pubelelor, inscriptionarea cu tipul de deseu, daca colectarea se face pe tipuri de deseu, daca se ridica deseurile in zilele si in intervalul orar stabilit, daca se incarca intreaga cantitate de deseu si se lasa in stare de curatenie punctele de colectare, daca pubelele sunt spalate periodic etc.

Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Intercom Deseuri Caras-Severin va avea rolul de a monitoriza activitatea operatorilor de colectare si transport si de a apara interesele UAT-urilor si a populatiei.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu