Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 18 septembrie 2017

Se convoacă Consiliul Judeţean Caraş-Severin în şedinţă ordinară, pentru data de 20.09.2017

         

ROMANIA
JUDETUL CARAS SEVERIN
CONSILIUL JUDETEAN
        PREŞEDINTE

D I S P O Z I Ţ I E

de convocare a Consiliului Judeţean Caraş-Severin
în şedinţă ordinară pentru data de 20  septembrie  2017
Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin;
În temeiul prevederilor art. 94 alin. 1 şi 3 şi ale art. 106 alin. 1  din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale republicată în anul 2007, cu modificările şi completările ulterioare,
D I S P U N:
 Art.1. - Se convoacă Consiliul Judeţean Caraş-Severin în şedinţă ordinară,  pentru data de 20.09.2017, ora 12.00 în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, cu următoarea ordine de zi:

1.Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu  al Judetului  Caraş-Severin,pe anul 2017. 
2.Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Judetean Caras-Severin nr.56/23.03.2017 privind aprobarea bugetului propriu al Consiliului Judetean Caras-Severin si a bugetelor de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea  Consiliului Judeţean Caraş-Severin sau finanţate de către acesta pe sursa A, pe anul 2017,modificată si completată.
  3.Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Caraș-Severin nr.57/23.03.2017 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli ale instituţiilor si serviciilor publice de sub autoritatea Consiliului Judeţean  sau finanţate de către acesta pe sursa E, pe anul 2017, modificată și completată.
4.Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotararii Consiliului Judetean Caras-Severin nr.58/23.03.2017 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Spitalului Judetean de Urgenta Resita, instituţie de sub autoritatea  Consiliului Judeţean sau finanţata de către acesta pe sursa F, pe anul 2017, modificată.
5. Proiect de hotărâre pentru modificarea  Hotararii Consiliului Judetean Caras-Severin nr.59/23.03.2017 privind aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale instituțiilor și serviciilor publice de sub autoritatea Consiliului Județean sau finanțate de către acesta pe sursa G, pe anul 2017.
6.Proiect de hotărâre privind aprobarea unui Acord de parteneriat încheiat între Județul Caraș-Severin, prin Consiliul Județean Caraș-Severin cu Orașul Băile Herculane, prin Consiliul Local Băile Herculane și Asociația Pro Turism Băile Herculane în vederea finanţării, promovării şi realizării în comun a ”Festivalului Răchiei și al bucatelor traditionale din Banatul de munte, ediția a XVII -a ”.
7.Proiect de hotărâre  privind încheierea unui Acord de Cooperare între Unitatea Administrativ Teritorială Județul Caraș-Severin, prin Consiliul Judeţean Caraș-Severin, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Reșița, prin Consiliul Local al Municipiului Reșița și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Văliug, prin Consiliul Local al comunei Văliug, în vederea  dezvoltării domeniului schiabil din zona Semenic - Crivaia, precum și a turismului pentru practicarea schiului şi a altor sporturi de iarnă, înscrise în strategia națională de promovare și dezvoltare turistică.
8.Proiect de hotărâre privind aprobarea solicitării adresată Ministerului Sănătăţii pentru achiziționarea de aparatură medicală pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa.
9.Proiect de hotărâre pentru respingerea plângerii prealabile formulată de către domnul Dan Stan împotriva Hotărârii Consiliului Județean Caraș-Severin nr.164/27.07.2017 privind desemnarea administratorilor propuși de Consiliul Județean Caraș-Severin (autoritate tutelară) în Consiliul de Administrație al SC AQUACARAȘ SA, precum și acordarea unui mandat  expres.
10.Proiect de hotărâre privind atribuirea și eliberarea unei licențe de traseu pentru servicii de  transport public judeţean de persoane  prin curse regulate speciale în judeţul Caraş-Severin.
   11.Proiect de hotărâre pentru modificarea  Hotărârii Consiliului Judetean Caraș-Severin nr.142/27.07.2017 privind  aprobarea organigramei și a statelor de funcții ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin  precum și a unităților făra personalitate juridică, cu modificările și completările ulterioare.
12.Proiect de hotărâre privind prelungirea exercitării cu caracter  temporar, prin promovare, a domnului MARTIN MOTOLAN în funcția publică de conducere vacantă de  DIRECTOR EXECUTIV, gradul II, al  Direcției de Drumuri Județene Caraș-Severin.
13.Informare privind participarea domnului Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș Severin, la Zilele orașului Veliko Gradiște, in perioada  1-2 august 2017.
14.Informare  privind situația juridică a imobilului în care își desfășoară activitatea  Școala Populară de Arte și Meserii ”Ion Românu” Reșița.
15.Informare privind modul de indeplinire  a mandatului expres acordat d-nului BÎTEA Cristian prin HCJ  nr. 160/27.07.2017 în vederea asigurării îndepliniri procedurilor legale   referitoare la    lichidarea și radierea asociației ”Club Sportiv  Banatul Montan Caraş-Severin”
16.Informare privind analiza stării drumurilor judeţene, a stadiului demersurilor efectuate de către Direcţia de Drumuri Judeţene Caraş-Severin precum şi a lucrărilor executate pentru repararea/reabilitarea acestora.
17.Informare  privind nivelul  de asigurare a securităţii şi siguranţei civice a comunităţii,  în   semestrul I 2017.
18. Întrebări.Interpelări

P R E Ş E D I N T E,                                                                                         
         
Silviu  Hurduzeu   

 AVIZAT:
                                                                      
SECRETARUL JUDEȚULUI,
                                                                                            
Darian Ciobanu




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu