Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 3 septembrie 2017

Constituirea numărului de clase (clasa a IX-a liceu şi anul I pentru învăţământul profesional) conform planului de şcolarizare din judeţul Caraş-Severin pentru anul şcolar 2017-2018

.

 Informare privind constituirea numărului de clase (clasa a IX-a și anul I pentru învățământul profesional și tehnic) conform planului de școlarizare din județul Caraș-Severin pentru anul școlar 2017-2018.


Prezintă: Inspectoratul Școlar Județean  Caraș-Severin.


Argument
Corelarea ofertei educaţionale cu nevoile de dezvoltare economică şi socială favorizează creşterea şanselor de ocupare a absolvenţilor învăţământului profesional şi tehnic şi a contribuţiei acestora la creşterea productivităţii, a creşterii economice şi sociale în general şi întărirea rolului parteneriatului pentru formarea profesională,
Formarea profesională este un instrument important pentru elaborarea politicilor sociale şi economice care contribuie atât la creşterea ocupării, a coeziunii sociale cat si la menţinerea competitivităţii crescute a forţei de muncă.

Măsuri luate nivelul judeţului pentru adaptarea învăţământului profesional şi tehnic la dinamica social-economică actuală:
ü Încheierea, la nivelul Municipiului Reşiţa, începând cu anul şcolar 2017-2018, a „Pactului pentru Şcoala duală”,  al cărui scop este promovarea învăţământului profesional, obţinerea resursei umane calificate pentru firmele care îşi desfăşoară activitatea în oraş. Pactul a fost încheiat între  cele trei unităţi de învăţământ din Reşiţa, care şcolarizează elevi în învăţământul profesional şi tehnic, 7companii şi agenţi economici şi Primăria Municipiului Reşiţa;
ü Întâlniri periodice de conştientizare a partenerilor sociali în ceea ce priveşte rolul lor, beneficiile şi posibilităţile de a stabili parteneriate în planificarea şi elaborarea strategiilor legate de învăţământul tehnic şi profesional în context local şi regional.
§  Analiza cuprinderii absolvenţilor-clasa a VIII-a (situaţii statistice);
§  Analiza opţiunilor elevilor de clasa a VIII-a (sondaje centralizate de CJRAE-CS);
§  Identificarea calificărilor profesionale pe baza tendinţelor economico-sociale (cu date statistice actualizate permanent, provenite de la partenerii sociali, în cele 18 unităţi şcolare cu învățământ profesional și tehnic;
§  Aplicarea criteriilor de fundamentare a planului de şcolarizare: legislative, economice, demografice, geografice, socio-economice şi oferta educaţională a şcolilor (finalitate în elaborarea planului de şcolarizare la nivel judeţean, pentru anul şcolar 2017-2018):
§  Aplicarea Nomenclatoarele de calificări profesionale in vigoare;

§  Asigurarea bazei materiale pentru formarea competenţelor profesionale pentru calificările propuse în oferta de şcolarizare;
§  Asigurarea resurselor umane calificate prin compartimentul de resurse umane şi mobilitatea personalului didactic;
§  Stabilirea parteneriatelor cu agenţii economici pentru stagiile de instruire practică (încheierea de contracte-cadru între unităţile şcolare cu învăţământ profesional şi operatorii economici care solicită şcolarizarea în învăţământul profesional de stat);
§  Autorizarea/acreditarea ARACIP pentru noile domenii şi calificări profesionale din unităţile şcolare cu IPT (sprijin pentru întocmirea documentaţiei de autorizare);
§  Monitorizarea ratei de tranziţie de la învăţământul gimnazial la cel liceal şi profesional:
§  Monitorizarea ratei de absolvire (la examenele de certificare a competenţelor profesionale);
§  Monitorizarea ratei de succes (la examenele naţionale).

Rezultate:
- regândirea reţelei şcolare şi a domeniilor de pregătire la nivel judeţean în cele 18 unităţi şcolare cu învăţământ profesional şi tehnic (5 în mediul rural şi 13 în mediul urban), cu accent pe diminuarea ponderii calificărilor profesionale excedentare în favoarea celor cu reale perspective de ameliorare a cererii pe piaţa locală şi regională a forţei de muncă.
       - instituţionalizarea dialogului social si participarea partenerilor sociali in procesul decizional au fost susţinute  permanent de structurile sociale organizate:
·      la nivel regional: Consorţiul Regional
·      la nivel judeţean: Comitetul Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social (C.L.D.P.S.), cu rol decisiv în elaborarea şi implementarea Planului Local de Acţiune privind dezvoltarea învăţământului profesional şi tehnic (fundamentarea planului de şcolarizare).
 MĂSURI:
      Derularea programulului  naţional „2017- Anul învăţământului profesional şi tehnic în România”,  aprobat prin O.M.E.N.C.S. nr. 6155/22.12.2016;
      Modificarea  şi completarea LEN nr. 1/2011 prin OUG nr. 81 din 16 noiembrie 2016 care vizează introducerea  învăţământului dual ca  formă de organizare atât a învăţământului profesional şi tehnic (Î.P.T.);
      Apariţia Metodologiei de organizare şi funcţionare a învăţământului dual, aprobată prin O.M.E.N. nr. 3554/29.03.2017;
      O mai bună promovarea a ofertei școlare și a oportunităților învăţământului profesional şi tehnic în comunitate și mediul de afaceri;
      O mai bună consiliere a părinţilor privind învăţământul profesional, cu accent pe avantajele și perspectivele oferite de acesta;
      Implicarea activă a partenerilor sociali în formarea profesională a elevilor (deschidere reală spre școli);
           Pentru anul şcolar 2017-2018, la nivelul judeţului Caraş Severin  sunt aprobate prin Planul de şcolarizare un număr de  95 clase a IX-a. Distribuția acestora pe filiere dar  și ponderile sunt prezentate mai jos:
v detaliere pe  filiere

FILIERA
NR. CLASE  PROPUSE
2017-2018
TOTAL CLASA a IX-A ZI,  din care:
95   clase
                   Filiera teoretică
  37  clase
Filiera vocaţională
   6 clase

Filiera tehnologică
 52 clase
27- clase liceu tehnologic
19 - clase învăţământ profesional
6   - clase învăţământ  dual

FILIERA
%
TOTAL CLASA a IX-A ZI,   din care:
100 %  clase
                 Filiera teoretică
39,96  %
                 Filiera vocaţională
6,31   %
                
Filiera tehnologică
54,73 %
28,42  %- clase liceu tehnologic
20,00  %- clase învăţământ profesional
6,31  %- clase învăţământ  dual

1.   Învăţământ liceal :
Cele 70 clase  liceu zi au fost distribuite pe cele 3 filiere astfel:

Ø Filiera teoretică:  propuse 37clase ( 1036  elevi),  pe specializări, după cum urmează:
-       matematică - informatică: propuse 14,5 clase (406 elevi);
-       ştiinţe ale naturii: propuse propuse 9,5 clase (266 elevi);
-       filologie: propuse 12 clase ( 336 elevi);
-       ştiinte sociale: propuse 1 clasă (28 elevi);
Ø Filiera vocaţională:  propuse 6 clase (168 elevi);

Ø Filiera tehnologică: 27 clase ( 756 elevi), pe profile, după cum urmează:
-         profilul Tehnic: : propuse 15,5 clase (434 elevi);
-         profilul  Servicii: : propuse 7,5 clase (210 elevi);
-         profilul tehnic: : propuse 4 clase (112 elevi);

1.1. Prima etapă de admitere în învăţământul liceal de stat:
-      Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2017-2018 s-a desfășurat în data de 12 iulie 2017;
-      Nr. clase pentru repartizare computerizată: 64  (1792 locuri: 64 x 28)
-      Candidați înscriși: 1545 dintre care 1540 candidați din județ și 5 candidați din afara județului;
-      Plecați din județ în alte județe: 72
-      Candidați repartizați: 1527 (18 nerepartizați datorită nr. insuficient de optiuni).
-      Număr candidați – Rromi: 8
-      Admitere :
·           Liceu filiera vocațională : 164 candidați
·           Liceu filiera teoretică:  970 candidați
·           Liceu filiera tehnologică: 557 candidați
-      Locuri rămase neocupate: 292
·           Liceu filiera vocațională :   21 locuri
-         Liceul de Arte „Sabin Păuţa” Reşiţa21 locuri (15 muzică + 6 arte plastice şi decorative);
·           Liceu filiera teoretică:   68  locuri
-        Colegiul Naţional „Diaconovici-Tietz” Reşiţa – 6 locuri (mate-informatică lb. Germană);
-        Colegiul Naţional „Mircea Eliade” Reşiţa – 2 locuri (1 mate-informatică + 1 filologie);
-        Liceul Bănăţean Oţelu Roşu -  8 locuri (mate-informatică);
-        Liceul „Hercules” Băile Herculane -  5 locuri (mate-informatică);
-        Liceul Teoretic Bilingv Româno-Croat Caraşova- 26  locuri (filologie);
-        Liceul Teoretic „Eftimie Murgu” Bozovici- – 9 locuri (mate-informatică);
-        Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocsa – 12 locuri (mate-informatică);




·           Liceu filiera tehnologică:  203  locuri
-        Colegiul Economic al Banatului Montan Reşiţa: 2 loc. (1 economic + 1 turism şi alimentaţie);
-        Colegiul Tehnic Cărăşan Reşiţa: 13 loc.  (9  construcţii, instalaţii şi lucrări publice + 4 mecanică);
-        Colegiul Tehnic Reşiţa: 3 loc.  (2  estetică+ 1 electromecanică);
-        Liceul Bănăţean Oţelu Roşu-  23  locuri (mecanică) ;
-        Liceul „Hercules” Băile Herculane -  8 locuri (turism şi alimentaţie);
-        Liceul Tehnologic Berzovia-  19  locuri (mecanică);
-        Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” Moldova Nouă-  16  locuri (mecanică);
-        Liceul Tehnologic „Constantin Lucaci” Bocşa-  27  locuri (mecanică);
-        Liceul Tehnologic „Dacia” Caransebeş-  12 locuri ( 11 construcţii, instalaţii şi lucrări publice + 1 fabricarea produselor din lemn);
-        Liceul Tehnologic „Decebal” Caransebeş-  25 locuri ( 22  electromecanică + 3 electronică şi  automatizări);
-        Liceul Tehnologic „Trandafir Cocârlă” Caransebeş-  43 locuri ( mecanică);
-        Liceul Tehnologic „Mihai Novac”  Oraviţa-  2 locuri ( agricultură);
-        Liceul Tehnologic „Nicolae Stoica de Haţeg” Mehadia - 4 loc. ( economic);
-        Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie” Teregova - 6 loc. ( turism şi alimentaţie).

-      Cea mai mare medie de admitere:  9,95 a elevei  STEFANICA E. NICOLETA RODICA (repartiză la Colegiul Naţional „Traian Lalescu“ Reşiţa– elevă de la Şcoala Gimnazială „Mihai Peia“ Reşiţa)
-       A doua medie: 9,93 a elevei  ANTONESĂ G. LAVINIA ANA MARIA (repartizată  la Colegiul Naţional "Traian Doda" Caransebeş– elevă  de la  Colegiul Naţional "Traian Doda" Caransebeş)
-      A treia medie: 9,89  a elevei BOLOCA V. MĂDĂLINA MARIA (repartizată la  Colegiul Naţional „Traian Lalescu“ Reşiţa– elevă de la Şcoala Gimnazială Nr.2 Reşiţa)
-      Cea mai mică medie de admitere:  2,01 Liceul Teoretic „Eftimie Murgu" Bozovici (1,00 la EN)
       
1.2.  Etapa a doua de admitere în învăţământul liceal de stat:
             Au fost întreprinse toate demersurile pentru desfășurarea în condiții optime a celei de a  doua etape de admitere în învăţământul liceal de stat, conform calendarului:
-       Primirea  cererilor de înscriere a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioda prevăzută de metodologie sau care și-au încheiat situaţia școlară ulterior etapei anterioare:  4-7 septembrie 2017;
-       Repartizarea absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară: 8  septembrie 2017

1.    Învăţământ profesional:

  Fundamentarea   cifrei de şcolarizare la  învățământul profesional de stat  pentru anul şcolar 2017-2018 s-a realizat ţinându-se cont de prevederile legislaţiei în vigoare:
-       Metodologia de organizare şi funcţionare a învăţământului profesional de stat, aprobată prin OMEN Nr. 5033/29.08.2016;
-       Metodologia privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2017-2018, aprobată prin ordinul ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5777/27.11.2016. 
           




           Iniţial, pentru  anul şcolar 2017-2018, pentru şcolarizarea în învăţământul profesional de stat au fost înregistrate, din partea operatorilor economici, un număr de 640 de solicitări de şcolarizare, fiind soluţionate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş- Severin un număr de 588 solicitări, respectiv 21 clase de învăţământ profesional de stat.
              Prin OMEN nr. 3554/29.03.2017 a fost aprobată Metodologia de organizare şi funcţionare a învăţământului dual. Acest lucru a condus la  înregistrarea unui număr foarte mare de  solicitări ferme din partea agenţilor economici din municipiul Reşiţa dar şi din judeţ, pentru această formă a învăţământului profesional.
             Au fost înregistrate următoarele 3 situaţii:
1.    O parte dintre agenţii economici au depus solicitări care au vizat  calificări noi, ce nu erau solicitate prin învăţământul profesional traditional: confectioner produse textile- 32 locuri;  mecanic utilaje şi instalaţii în industrie- 14 locuri;
2.     O parte dintre agenţii economici au depus solicitări au vizat locuri în plus la  calificările  deja solicitate prin învăţământul profesional tradiţional:  turism şi alimentaţie - 40 locuri, industrie alimentară - 20 locuri;
3.     O parte dintre agenţii economici au solicitat transformarea locurilor de la învăţământul profesional tradiţional în locuri la învăţământul dualelectrician constructor -14 locuri, lăcătuş mecanic prestări servicii- 14 locuri, strungar -12 locuri, sudor -15 locuri.
 După centralizarea datelor, faţă de cele 21 de clase de învăţământ profesional tradiţional aprobate, s-a solicitat M.E.N. suplimentarea Planului de şcolarizare pentru învăţământul profesional cu încă 4 clase, astfel încă numărul total de clase pentru învăţământul profesional este de 25 de clase, dintre care 6 clase pentru învăţământul profesional dual şi 19 clase pentru învăţământul profesional tradiţional.
Astfel, pentru anul şcolar 2017-2018 la învăţământul profesional de stat, inclusiv dual, detaliere pe domenii de pregătire este următoarea:

DOMENIUL PREGĂTIRII DE BAZĂ
TOTAL
Învăţământ profesional de stat


învăţământ profesional
         învăţământ
dual
Nr.cl.
Nr. elevi
Nr.cl.
Nr. elevi
Nr.cl.
Nr. elevi
TOTAL
25
693
19
532
6
161
mecanică
10.5
294
8,5
238
2
55
electromecanică
0.5
14
0.5
14
0
0
electronică automatizări
0
0
0
0
0
0
chimie industrială
0
0
0
0
0
0
materiale de construcţii
0
0
0
0
0
0
electric
2
56
1,5
42
0,5
14
construcţii instalaţii şi lucrări publice
0.5
14
0.5
14
0
0
agricultură
1.5
42
1.5
42
0
0
silvicultură
0.5
14
0.5
14
0
0
comert
1.5
42
1.5
42
0
0
turism şi alimentaţie
4,5
124
3
84
1,5
40
industrie alimentară
1.5
34
0.5
14
1
20
fabricarea produselor din lemn
1
28
1
28
0
0
industrie textilă şi pielărie
1
32
0
0
1
32
tehnici poligrafice
0
0
0
0
0
0
estetica şi igiena corpului omenesc
0
0
0
0
0
0
producţie media
0
0
0
0
0
0


REPARTIZAREA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PROFESIONAL  ŞI ÎNVĂŢĂMÂNTUL DUAL A ABSOLVENŢILOR CLASEI A VIII-A
S-a realizat în intervalul prevăzut de:
-        OMEN nr.3556/2017 privind calendarul admiterii în învăţământul profesional dual pentru anul școlar 20176-2018, modificat prin  OMEN nr. 3792/26.04.2017;
-       OMEN nr.5069/31.08.2016 privind calendarul admiterii în învăţământul profesional de stat pentru anul școlar 20176-2018, modificat prin  OMEN nr. 3793/26.04.2017.

 2.1. Etapa  I de admitere în învăţământul DUAL:
         S-a desfășurat după următorul grafic:
-      Înscrierea candidaților la secretariatul unităților școlare care școlarizează elevi în învățământul profesional dual:  12-16 iunie 2017 şi  26-30 iunie 2017;
-      Validarea, de către Comisia de admitere judeţeană judeţeană pentru învăţământul profesional de stat, a listei candidaţilor declaraţi admişi în învăţământul profesional dual:  13 iulie 2017
-        Nr. clase cu învățământ profesional: 6  (161 locuri)
-        Candidați înscriși: 53
-        Candidați repartizați:  52
-        Nr. locuri libere: 109
-      Detaliere pe unităţi şcolare care au în oferta  de formare învăţământul dual:

Nr. crt.
Unitatea de învățământ
Domeniul de pregătire
Calificarea profesională
Forma
de organizare)
Nr.
locuri aprobate
Nr. locuri ocupate la data de 13 iulie 2017
Nr.  locuri libere pentru etapa a II-a
1.                                                        
Colegiul Economic al Banatului Montan Reşiţa
Turism şi alimentaţie
Bucătar
dual
16
9
7
Turism şi alimentaţie
Ospătar (chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie
dual
14
8
6
Turism şi alimentaţie
Lucrător hotelier
dual
10
2
8
Industrie alimentară
Brutar-patiser-preparator produse făinoase
dual
20
3
17
2.
Colegiul Tehnic Cărăşan Reşiţa
Industrie textilă și pielărie
Confecționer produse textile
dual
32
8
24
Mecanică
Mecanic utilaje şi instalaţii în industrie
dual
14
9
5
3.
Colegiul Tehnic
Reşiţa
Electric
Electrician constructor
dual
14
3
11
Mecanică
Lăcătuş mecanic prestări servicii
dual
14
3
11
Mecanică
Strungar
dual
12
0
12
Mecanică
Sudor
dual
15
7
8
TOTAL
161
52
109


 2.2. Etapa  I de admitere în învăţământul PROFESIONAL:
         S-a desfășurat după următorul grafic:
-      Înscrierea candidaților la secretariatul unităților școlare care școlarizează elevi în învățământul profesional de stat:  3-7 iulie  2017;
-      Validarea, de către Comisia de admitere judeţeană pentru învăţământul profesional de stat, a listei candidaţilor declaraţi admişi în învăţământul profesional de stat: 13 iulie 2017;





-        Nr. clase cu învățământ profesional: 19  ( 532 locuri 19 x 28)
-        Candidați înscriși: 199
-        Candidați repartizați: 196
-        Nr. locuri libere: 336



-     Detaliere pe unităţi şcolare care au în ofertă  de formare învăţământul profesional:


Nr. crt.
Unitatea de învățământ
Domeniul de pregătire
Calificarea profesională
Forma
de organizare
Nr.
locuri aprobate
Nr. locuri ocupate la data de
 13 iulie 2017
Nr.  locuri libere pentru etapa a II-a
1.        
Colegiul Economic al Banatului Montan Reşiţa
Turism şi alimentaţie
Lucrător hotelier
profesional
14
2
12
Turism şi alimentaţie
Ospătar (chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie
profesional
28
12
16
Turism şi alimentaţie
Bucătar
profesional
14
7
7
Turism şi alimentaţie
Cofetar-patiser
profesional
14
0
14
Comerţ
Comerciant - vânzător
profesional
14
2
12
Comerţ
Recepţioner - distribuitor
profesional
14
0
14
Industrie alimentară
Brutar-patiser-preparator produse făinoase
profesional
14
3
11
2
Colegiul Tehnic Cărăşan Reşiţa
C-ţii, instalaţii şi lucrări publice
Constructor structuri monolite
profesional
14
0
14
Fabricarea prod. din lemn
Tâmplar universal
profesional
14
0
14
3
Colegiul Tehnic
Reşiţa
Electric
Electrician exploatare joasă tensiune
profesional
42
0
42
Mecanică
Lăcătuş mecanic prestări servicii
profesional
14
0
14
Mecanică
Mecanic auto
profesional
14
14
0
Mecanică
Operator la maşini cu comandă numerică
profesional
14
1
13
Mecanică
Sudor
profesional
14
0
14
Mecanică
Tinichigiu vopsitor auto
profesional
14
0
14
4
Liceul Banatean Oţelu Roşu
Turism şi alimentaţie
Ospătar (chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie
profesional
14
11
3
Mecanică
Mecanic auto
profesional
14
7
7
5
Liceul Tehnologic "Decebal"
Caransebeş
Mecanică
Mecanic utilaje şi instalaţii în industrie
profesional
14
5
9
Mecanică
Sudor
profesional
14
0
14
6
Liceul Tehnologic "Dacia"  Caransebeş
Fabricarea produselor din lemn
Tâmplar universal
profesional
14
10
4
Mecanică
Mecanic agricol
profesional
14
3
11
7
Liceul Tehnologic "Nicolae Stoica de Haţeg"
Mehadia
Silvicultură
Pădurar
profesional
14
8
6
Comerţ
Comerciant - vânzător
profesional
14
0
14
8
Şcoala Profesională Agricolă Cornereva
Agricultură
Fermier montan
profesional
28
15
13
9
Liceul Tehnologic "Trandafir Cocârlă" Caransebeş
Mecanică
Mecanic auto
profesional
42
27
15
Mecanică
Tinichigiu vopsitor auto
profesional
14
2
12
10
Liceul Tehnologic "I.C. Buracu" Prigor
Mecanică
Mecanic forestier
profesional
28
21
7
11
Liceul Tehnologic "Mihai Novac" Oraviţa
Mecanică
Mecanic agricol
profesional
14
12
2
Agricultură
Lucrător în agricultură ecologică
profesional

14
6
8
12
Liceul Tehnologic "Constantin Lucaci" Bocşa
Electromecanică
Electromecanic utilaje şi instalaţii industriale
profesional

14
14
0
Mecanică
Sudor
profesional
14
14
0

TOTAL

532

196
     336



           Au fost întreprinse toate demersurile pentru desfășurarea în condiții optime a celei de a  doua etape de admitere în învăţământul profesional de stat, inclusiv în învăţământul dual, conform calendarului:
-      Înscrierea candidaților la secretariatul unităților școlare care școlarizează elevi în învățământul professional, inclusiv dual:  29-30 august2017;
-      Repartizarea, de către Comisia de admitere judeţeană judeţeană pentru învăţământul profesional de stat, a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care ţi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapelor anterioare:  6-7 septembrie  2017


2.         Învăţământ profesional special:

-        Înscrierea şi repartizarea candidaţilor în clasa a IX-a din unităţile de învăţământ special s-a organizată de către Comisia de admitere judeţeană, în perioada 6-7 iulie  2017.
-        Repartizarea s-a realizat în ziua de 7 iulie 2016, începând cu ora 12.00, la  Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Aurora” Reşiţa;
-         Candidați înscriși: 35
-         Candidați repartizați: 35
-        Admitere :

Nr. crt.
Unitatea de învățământ
Domeniul de pregătire
Calificarea profesională



Forma de organizare
Nr.
locuri aprobate
Nr. locuri ocupate la data de
 13 iulie 2017
Nr.  locuri libere pentru etapa a II-a
1
C.S.E.I"Aurora" Reşiţa-structură Şcoala Profesională Specială
Industrie textilăşi pielărie
Confecţioner produse textile
Profesional
special
12
10
2
2
C.S.E.I"Aurora" Reşiţa-structură Şcoala Profesională Specială
Construcţii, instalaţii şi lucrări publice
Instalator instalaţii tehnico sanitare şi de gaze
Profesional
special
12
10
2
3
C.S.E.I"Aurora" Reşiţa-structură Şcoala Profesională Specială
Construcţii, instalaţii şi lucrări publice
Zidar-pietrar-tencuitor
Profesional
special
12
7
5
4
C.S.E.I "Christiana"  Bocşa
Construcţii, instalaţii şi lucrări publice
Zugrav, ipsosar, vopsitor, tapetar
Profesional
special
12
8
4
TOTAL
48
35
13

Inspector  şcolar pentru I.P.T.,
Prof. Elena Dalina RANCU










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu